Top

Bazinul Amazonului este un ecosistem complex si unic in lume, special prin faptul ca de milioane de ani se afla intr-o continua dezvoltare. Caracterizata de o vegetatie luxurianta, compusa dintr-o mare varietate de specii de plante si copaci, jungla este locuita de populatii indigene de cel putin 10.000 de ani, in conditii de umiditate ridicata si ploi tropicale puternice.

Jungla Amazon este un ecosistem extraordinar care se mandreste cu o diversitate incredibila a unor specii de fluturi, mamifere, pasari, pesti, reptile si plante. Vizitarea acestei destinatii speciale este o aventura diferita de oricare alta, iar o astfel de calatorie necesita si o planificare mai atenta, mai ales cu privire la aspectele legate de sanatate.

Vizitarea padurii tropicale este o aventura unica in inima naturii si, de departe, a fost cea mai interesanta si speciala experienta pe care am avut-o vreodata. Printre copaci uriasi care au rezistat timp de secole, am descoperit pentru prima data cate nuante diferite de verde exista cu adevarat. Adapostind o varietate incredibila de vietuitoare salbatice extraordinare, partea sa peruviana este unul dintre cele mai uluitoare si biodiverse locuri ale planetei si in ciuda provocarilor sale, este destinatia noastra favorita din intreaga lume.

In inima Rezervatiei Nationale Tambopata, Cuncho Claylick este cea mai mare zona de claylick din lume. Din punct de vedere al biodiversitatii, regiunea este cea mai complexa zona din lume, aici intalnindu-se foarte multe specii de fluturi, pasari si mamifere. Cu toate ca distanta dintre Puerto Maldonado si majoritatea lodge-urilor este destul de mare si drumul dificil de parcurs, intreaga zona este spectaculoasa iar vizitarea unui clay lick este o experienta unica,

Padurea tropicala amazoniana nu este doar una dintre cele mai diverse regiuni din lume, dar si casa pentru multe comunitati indigene care traiesc de mii de ani in stransa legatura cu natura. Comunitatea nativa Ese Eja este unul dintre ultimele triburi amazoniene ramase in lume, al carui teritoriu este situat de-a lungul raului Tambopata, in regiunea Madre de Dios.

Inconjurata de Anzii peruvieni, la 2430m altitudine deasupra raului Urubamba se afla Machu Picchu, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din America Latina. Incasii au construit cetatea in jurul anului 1450 dar au abandonat-o un secol mai tarziu, in timpul cuceririi spaniole. Desi scopul sau exact a ramas inca necunoscut, Machu Picchu a fost cel mai probabil un sanctuar religios si o zona rezidentiala pentru imparatul Pachacuti. Considerat un simbol al culturii, arhitecturii si ingineriei incase, in 2007 „Orasul pierdut al incasilor” a fost declarat una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne.

@2021 I Was There, All rights reserved.

I Was There
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.