Santa Cruz, Galapagos | Cele mai frumoase locuri pe insula

     Santa Cruz este insula cea mai dezvoltata din Galapagos. Datorita pozitiei sale centrale este punctul de pornire pentru majoritatea excursiilor si a croazierelor in Arhipelag. Dispune de atractii turistice deosebite, zone de plaja, rezervatiii, lagune si multe modalitati frumoase de a petrece timpul. In Puerto Ayora vei gasit cele mai bune localuri unde se servesc preparate cu specific ecuadorian, magazine de suveniruri, centre de inchiriat biciclete, agentii de turism pentru diverse excursii last-minute, inclusiv farmacii si un supermarket. 

Din Baltra spre Santa Cruz

     In Galapagos exista aeroporturi pe insulele Baltra si San Cristobal si se poate ateriza doar venind din Quito sau Guayaquil. Zborurile dureaza in jur de doua ore si sunt operate de Tame, compania aeriana nationala din Ecuador.

     Pe insula Baltra am aterizat intr-un aeroport unic in lume, care se mandreste cu folosirea integrala a energiei regenerabile. La ghiseul unde se acorda viza de turist ne-a fost solicitata achitarea unor taxe de intrare in Galapagos si a unui bilet de autobuz. Deoarece Baltra este o mica insula nelocuita, din aeroport trebuie luat un autobuz catre Canalul Itabaca. Drumul dureaza in jur de 10 minute, apoi se traverseaza cu un feribot spre Santa Cruz.

     Sa nu iti faci probleme daca nu ai transportul asigurat catre cazare. Imediat cum cobori de pe feribot o sa vezi autobuze ale caror rute sunt planificate in functie de intervalul orar al zborurilor care aterizeaza in Baltra. Daca totusi nu reusesti sa gasesti loc sau preferi  un mijloc de transport mai comod, parcarea este de asemenea plina de taximetristi care ofera curse spre Puerto Ayora. Cu toate astea ai grija, deoarece la inceput este mai greu sa ii diferentiezi pe cei care lucreaza independent de compania locala de taxiuri. Ai putea ajunge sa platesti pentru un drum chiar dublu decat valoreaza in mod normal.     

Tips & Tricks

Noi am preferat sa mergem cu autobuzul si sa platim 5$ pentru un bilet. Ne-am putut ghida usor dupa GPS-ul de pe telefon si am coborat din autobuz la 5 minute de hotelul unde eram cazati.

Cele mai frumoase destinatii

     Din punct de vedere al biodiversitatii, Parcul National Galapagos este un loc unic in lume. Se afla in mijlocul Oceanului Pacific, complet izolat de continent, fiind o zona de refugiu pentru multe animale care astazi nu se mai gasesc nicaieri in lume.

Pescaria

     Cel mai incantator loc din Puerto Ayora este fara indoiala pescaria. Se afla in centrul orasului si este principala sursa de peste proaspat pentru localnici si restaurantele din jur. Cu toate ca nu este foarte mare, merita o plimbare in orice moment al zilei. Printre lazile cu peste stau tot timpul lei de mare si pelicani care dorm sau cersesc comic de mancare.

     Spectacolul incepe totusi dupa-amiaza, cand se intorc din larg pescarii. Leii de mare isi ocupa primii locul la masa, urmati de pelicani, iguane marine, fregate si multe alte pasari. Fiecare asteapta sa primeasca cate ceva si asta inainte sa se descarce totul din barci. Pestele prins in cursul zilei urmeaza apoi sa fie curatat, feliat si pregatit pentru vanzare.

Tips & Tricks

In fiecare dupa-amiaza in Puerto Ayora, leii de mare isi asteapta cuminti randul la masa. Vazandu-i, de multe ori este foarte usor sa uiti ca sunt animale salbatice.

Centrul de Cercetare Charles Darwin

       Indiferent cate zile petreci pe insula, ar trebui sa vizitezi Centrul de Cercetare Charles Drawin. Inaugurat in anul 1964, centrul functioneaza ca baza de cercetare pentru studierea animalelor salbatice din Galapagos. Prin intermediul proiectelor sustinute in cadrul sau, guvernul asigura buna gestionare a Arhipelagului. Datorita programelor de inmultire, aici poti vedea broaste testoase de Galapagos, atat adulti cat si foarte multi pui recent eclozati. Poti petrece o zi intreaga plimbandu-te prin gradinile tematice si afland lucruri noi despre speciile caracteristice fiecarei insule din Arhipelag. In Santa Cruz, centrul este locul care merita contributia ta printr-o donatie oricat de mica.

Rezervatia El Chato

       In Arhipelag exista putine locuri unde se mai pot vedea broaste testoase de Galapagos in mediul lor natural. Printre acestea este si El Chato, o rezervatie care ocupa mii de metri patrati in zona inalta a insulei Santa Cruz. De-a lungul cararilor amenajate, te poti plimba prin padure pe langa zeci de testoase uriase. Acestea pot fi vazute cu usurinta, de obicei pana la inceputul sezonului secetos, cand incep sa migreze catre tarm, pentru a depune oua.

     Daca alegi sa vizitezi rezervatia pe cont propriu cu un taxi, in cadrul aceluiasi tur poti vizita si Los Gemelos. De o parte si de alta a drumului spre Canalul Itabaca se afla doua cratere vulcanice ce s-au format odata cu insula. Uriasele gropi care au rezultat in urma eruptiei vulcanice, sunt acum acoperite de vegetatie endemica.

Las Ninfas Lagoon

    Las Ninfas Lagoon este locul in care poti privi cel mai frumos apus pe insula Santa Cruz. Laguna se afla in mijlocul unei paduri de mangrove al carui verde se reflecta in apa clara, plina de pesti si broscute. Imprejurul acesteia este construit un ponton pe care te poti  plimba, observa pasari si soparle de lava sau te poti relaxa dupa o zi petrecuta prin insule. Daca ai noroc si nu este foarte aglomerat, poti vedea chiar si lei de mare, testoase marine sau pui de rechini.

Tortuga Bay

  Tortuga Bay este una dintre cele mai frumoase plaje din Insula Santa Cruz. Aici vei intalni tot timpul anului animale caracteristice Arhipelagului, cum ar fi iguane marine sau blue footed boobies. Golful este impartit in zone pentru surf, in dreptul carora in ocean se formeaza curenti puternici, zone pentru inotat si o laguna. Fata de alte locuri din insula Santa Cruz, la Tortuga Bay se observa viata marina mai bine decat in oricare alta parte. Pentru o experienta deosebita, poti inchiria de pe plaja un caiac. Daca esti norocos, la marginea padurilor de mangrove vei vedea broaste testoase marine, rechini sau pisici de mare.

El Garrapatero

  El Garrapatero este una din zonele de plaja din insula Santa Cruz, perfecta pentru a te relaxa sau inota in ocean. Plaja este delimitata de o zona de manzanilla, copaci cu fructe mici si otravitoare, asemanatoare unor mere. La umbra lor exista amenajate zone de picnic, cu bancute si locuri de facut gratare.

     Garrapatero este unul dintre putinele locuri din Arhipelag unde poti intalni pasari flamingo. Aproape de intrarea pe plaja, se poate vedea o mica poteca prin vegetatie. La capatul acesteia se afla o laguna, care in functie de anotimp este populata de frumoasele pasari roz.

Las Grietas

    Datorita apei de culoarea smaraldului si a stancilor inalte care o inconjoara, Las Grietas este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri de pe insula Santa Cruz. Se afla pe malul opus al falezei din Puerto Ayora si singura modalitate de a ajunge aici este cu o barca de tipul unui taxi pe apa. Evita totusi sa mergi mai tarziu de ora 9:00, deoarece tinde sa se aglomereze foarte repede.

Playa de la Estacion

    Playa de la Estacion este o plaja mica, aflata pe partea dreapta a drumului catre Centrul de Cercetare Charles Darwin. Deoarece curentii puternici si rocile vulcanice care imprejmuiesc malul fac scufundarea destul de dificila, este apreciata mai mult pentru priveliste decat pentru snorkeling. Daca petreci mai multe zile pe insula Santa Cruz, Playa de la Estacion merita vizitata intr-o scurta plimbare. Pe mal poti vedea foarte multe iguane marine camuflate sau pui de lei de mare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *