Pinguinul de Galapagos

Traieste doar in jurul insulelor Bartolome, Santiago, Fernandina, Isabela si Floreana

Pinnacle Rock

Cea mai apreciata panorama din Insulele Galapagos

Snorkeling

Rechini, pisici de mare, stele de mare, pesti tropicali

Bartolome, Galapagos | Insula cu cea mai frumoasa panorama

     Desi are intre 1,5 si 2 milioane de ani, Bartolome este una dintre cele mai tinere insule din Galapagos. Cu un aspect selenar si nuante predominante de oranj, rosu si verde este considerata una dintre cele mai frumoase insule din Arhipelag. Este numita dupa Sir Bartholomew James Sullivan, un prieten naturalist al lui Charles Darwin cu care a navigat pe HMS Beagle. Bartolome este de fapt un vulcan stins, cu o suprafata de 1,2 km si o altitudine maxima ce atinge 114 metri. Pinnacle Rock este atractia sa principala, a carei panorama se regaseste imprimata pe majoritatea suvenirurilor, vederilor sau magnetilor vanduti in Puerto Ayora.

Cum se ajunge

     Pentru vizitare se poate opta intre o croaziera de cateva zile in Arhipelag sau o excursie de 7-8 ore organizata de o agentie de turism din Puerto Ayora. Pretul orientativ pentru un tur de o zi este de 350$ si include masa de pranz, un ghid, transportul de la cazare si echipamentul de snorkeling.

      Deoarece nu am fost atat de incantati de ideea de a petrece cateva zile pe un vas de croaziera, am ales si noi sa vizitam insula printr-un tur de o zi. Intalnirea cu grupul a fost programata dis de dimineata in Puerto Ayora. Organizatorii s-au ocupat de transferul de la cazare pana pe faleza cu un taxi si apoi cu un microbuz la Canalul Itabaca unde era ancorata barca pe care urma sa ne petrecem ziua.

       Drumul spre insula a durat aproape 3 ore, timp in care am putut servi micul dejun. Oceanul a fost linistit, asa ca ne-am putut bucura din plin de privelistea deosebita. Am coborat pe insula prin metoda “wet landing”, adica din barca am trecut intr-o salupa si apoi am sarit pe un mal inalt de lava intarita. Aceasta este zona in care se sparg valurile, asa ca experienta este cel putin interesanta. Pe stancile din jur stau complet nepasatori leii de mare si pe langa ei poti vedea cum inoata pinguinii.

Highlights

     Insula este formata din roci de lava si ii lipseste aproape complet vegetatia. Zona cea mai inalta atinge inaltimea de 114 metri, de aici putand fi admirata cea mai frumoasa panorama din Galapagos. Pentru a ajunge in varful insulei se urca 372 de scari de lemn. Acestea au fost construite pentru a impiedica eroziunea si sunt singura posibilitate de a te deplasa pe insula. Pe masura pe inaintezi, peisajul devine din ce in ce mai spectaculos. De sus poti vedea intreaga insula si oriunde ti-ai indrepta atentia, pare ca te aflii pe o alta planeta.

     Stanca cu varful ascutit caracteristica Insulei Bartolome, este de fapt un con vulcanic. Pinnacle Rock s-a format cu peste 1 milion de ani in urma datorita eruptiei unui vulcan subacvatic. La baza acesteia traieste o colonie de pinguini de Galapagos.

Tips & Tricks

Cei mai multi pinguini de Galapagos pot fi vazuti in vestul Arhipelagului, pe insulele Isabela si Fernandina. Pe insulele Santiago, Bartolome si Floreana traiesc doar cateva colonii mai mici.

Tips & Tricks

Bartolome este una dintre cele mai frumoase insule pentru a face snorkeling.

     Majoritatea tururilor de vizitare includ si scufundarea intr-una din partile mai retrase ale insulei. Impreuna cu un ghid vei putea inota printre coralii care adaposesc sute de pesti tropicali. Insula Bartolome se afla printre putinele insule din Arhipelag unde ai posibilitatea de a face snorkeling printre pinguini de Galapagos. Daca ai noroc poti intalni si testoase marine, lei de mare sau rechini.

Cum te pregatesti pentru un tur pe insula Bartolome

     Deoarece turul pentru care am optat a inclus atat partea de snorkeling cat si vizitarea insulei, a trebuit sa fim pregatiti pentru ambele activitati. In primul rand am considerat necesare doua rucsace waterproof de dimensiune medie. In ele am putut sa ne luam apa, camera subacvatica si aparatul foto, binoclu, ochelarii de soare, crema cu SPF100, prosoape, palarii cu bor larg, echipamentul de snorkeling si haine lungi speciale pentru trecking prin soare. 

      Stiam ca organizatorii ne pun la dispozitie un echipament de snorkeling compus din ochelari si tub separat, asa ca am decis sa achizitionam din timp o masca completa full face. Ne-a ajutat sa respiram mult mai usor si astfel ne-am putut bucura fara griji de experienta. Pe langa masca am avut un costum de neopren cu grosimea de 2 mm, care a fost perfect pentru cele 25 de grade C ale apei si incaltaminte de snorkeling pentru a ne proteja de corali, scoici sau rocile din apa.

Bagajul complet pentru o calatorie in Galapagos

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *